Am făcut în weekend un circuit în Cheile Turzii. A fost pentru a doua oară când îl fac, însă pentru prima dată vara. În sfârșit am putut să admir priveliștea de sus, căci prima dată am prins ceață.
Când merg în drumeții mă conectez mult cu mine și cu gândurile mele. Abia așteptam să public poze din drumeție, ca să împărtășesc și cu ceilalți bucuria mea și lentila prin care văd eu lumea. Și am conștientizat, pentru a n-a oară că oamenii vor vedea doar frumosul din poze.
Așa că, am zis să scriu și
ce nu se vede în poze:
Efortul. Transpirația. Greul cu care urci. Pulsul dus la extremă pe alocuri.
Papucii care te strâng uneori. Bătăturile.
Timpul de pregătire. Disconfortul de a pleca dimineața din pat.
Gătitul cu o seară înainte. Respectarea unui program de mese. Încurajările pe care mi le dau mie și poate și altora.
Alunecările pe pietre. Căzăturile. Faptul că am ratat un indicator și am fost dezorientată.
Faptul că mi-au căzut două unghii de la picioare în două drumeții anterioare.
Și lista poate continua.
În viața ta, oamenii vor vedea doar ce le arăți.
Și vor interpreta prin filtrul lor- prin valorile, proiecțiile și credințele lor.
De cele mai multe ori, greul nu se vede. Se văd doar obiectivele atinse. Iar asta poate crea impresia că totul a fost ușor, natural, „la îndemână”.
Dar fiecare reușită vine cu un cost. E vorba de timp, efort, disconfort, planificare, energie, voință, intenție, resurse, etc.
Când admirăm o realizare a cuiva, poate merită să ne întrebăm și:
-Care a fost prețul plătit?
-Ce nu a făcut acel om, tocmai ca să poată face ce a făcut? La ce a renunțat?
-Ce nu se vede, dar a susținut tot ce se vede?
-De ce face acel om ceea ce face? (Poate el din acel lucru se încarcă, se simte conectat cu el însuși).
Tu, când ai urcat ultima dată un „munte” personal? Ce n-a văzut nimeni, dar te-a costat cel mai mult?
Toate fotografiile îmi aparțin și nu pot fi folosite fără acordul meu ©ludmila-buta.ro